Video Exclusiv | ”Nu accept să mă ia nimeni la mișto!” Dani Coman, ferm pe poziții. Ce a spus de suspendarea lui Radu Petrescu

Video Exclusiv | ”Nu accept să mă ia nimeni la mișto!” Dani Coman, ferm pe poziții. Ce a spus de suspendarea lui Radu Petrescu

  • UEL: Steaua Roșie Belgrad – Lille, joi, 19:45, DGS 1

  • UEL: Celta Vigo – PAOK, joi, 22:00, DGS 1

Oficialul grupării din Trivale a acordat un interviu pentru Digi Sport, în cadrul căruia a comentat, printre altele, și ce s-a întâmplat la întâlnirea sa cu membrii Comisiei Centrale a Arbitrilor, dar și ce crede despre suspendarea de 12 etape pe care a primit-o arbitrul Petrescu.

Pedeapsa, indiferent care este, nu a fost comunicată în mod oficial de către CCA.

Dani Coman susține că nu și-a schimbat discursul: ”Atunci când am dreptate, nu mă interesează pe cine am în față. Nu accept să mă ia nimeni la mișto”

Coman susține că nu și-a ”îmblânzit” discursul după vizita de la CCA și că va continua să condamne ferm dacă vor mai fi greșeli flagrante.

”Nu mi-am schimbat niciun discurs și la fel voi fi. Atunci când am dreptate, nu mă interesează pe cine am în față, nu mă interesează cu cine vorbesc, nu mă interesează de nimeni și de…

Citeste mai mult

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *