Ministrul Oana Țoiu, despre aderarea Republicii Moldova și Ucrainei la UE, la Chișinău: „Trebuie deschise negocierile și să avansăm și cu Balcanii de Vest”

Ministrul Oana Țoiu, despre aderarea Republicii Moldova și Ucrainei la UE, la Chișinău: „Trebuie deschise negocierile și să avansăm și cu Balcanii de Vest”

Oana Țoiu a declarat joi, 15 mai, că România susține deschiderea tuturor clusterelor de negociere pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, după reformele realizate de Chișinău, precum și continuarea negocierilor cu Ucraina.

Oana Țoiu/FOTO: Profimedia

Oana Țoiu/FOTO: Profimedia

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„România este o țară profund dedicată acestui parcurs european, am văzut reformele pe care le-a făcut Republica Moldova și este foarte clar că în acest moment trebuie deschise toate clusterele. Trebuie deschise negocierile și cu Ucraina și să avansăm și cu Balcanii de Vest.

Astăzi, împreună, pe parcursul lucrărilor, avansăm în tribunalul care gestionează consecințele pentru crimele de agresiune și comisia, respectiv România este parte din grupul fondator în ambele cazuri. O să găzduiesc o masă rotundă cu ministrul de Externe, Mihai Popșoi, pentru a discuta despre…

Citeste mai mult

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *