Un nou sondaj de opinie realizat de Avangarde în perioada 12-22 septembrie 2026 arată un nivel ridicat de nemulțumire în rândul populației privind direcția în care se îndreaptă țara și activitatea clasei politice. Cei mai mulți dintre români se tem de o criză economică și sunt de părere că toate partidele sunt vinovate pentru actuala criză economică.
Peste 80% dintre români sunt de părere că țara se îndreaptă într-o direcție greșită
Conform datelor Avangarde, 88% dintre respondenți apreciază că România se îndreaptă într-o direcție greșită, în timp ce doar 8% consideră că direcția este una bună, restul de 4% reprezentând nehotărâți sau non-răspunsuri. Graficele privind evoluția acestei percepții indică o creștere continuă a ponderii celor nemulțumiți față de perioadele anterioare.
