Un pod feroviar uriaș, de 2.200 de tone, 108 metri lungime și 20 de metri lățime, a fost mutat prin Budapesta cu ajutorul a 176 de axe motorizate, într-o operațiune de inginerie spectaculoasă. Întreaga operațiune a fost concentrată într-un singur weekend: șoseaua a fost închisă vineri dimineață și redeschisă înainte de ora de vârf de luni, scrie publicația de specialitate Move It Magazine.
Podul de 2.200 de tone a fost mutat aproape ca un vehicul uriaș
Structura este primul tronson al noului pod feroviar Közvágóhíd și face parte din proiectul de extindere a capacității liniei dintre Ferencváros și Kelenföld. Podul sudic traversează Soroksári út, una dintre arterele importante de acces în Budapesta. Problema constructorilor era însă una serioasă: structura cântărea 2.200 de tone, iar o metodă clasică de montaj ar fi putut însemna o blocare îndelungată a traficului.
Soluția aleasă a făcut ca podul să pară, pentru câteva ore, un…
