Statele Unite se pregătesc să facă un pas fără precedent în istoria recentă a justiției americane. Pentagonul a confirmat că execuția lui Nidal Hasan, autorul atacului armat din 2009 de la baza militară Fort Hood, Texas, va fi transmisă în direct, pe 3 decembrie 2026.
Hasan a fost condamnat pentru uciderea a 13 persoane și rănirea altor victime, într-unul dintre cele mai grave atacuri produse vreodată pe o bază militară americană.
Execuția va avea loc la Fort Hood, chiar în locul în care a avut loc masacrul. Condamnatul urmează să fie împușcat de un pluton de execuție, metodă pe care armata americană nu a mai folosit-o pentru o execuție din 1945, potrivit Reuters.
„Va fi transmisă în direct. Detaliile vor fi anunțate ulterior”, a declarat un oficial al Pentagonului.
Hegseth: „Oamenii trebuie să înțeleagă că există consecințe”
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, unul dintre susținătorii…
