Lucian Pahonțu și-ar fi extins proprietatea de patru ori, dar nu ar fi trecut schimbările în declarațiile de avere. Extinderea proprietății șefului SPP ar fi fost posibilă prin achiziții și donații între membrii familiei, însă fără a fi transparentă în documentele oficiale, după cum arată o anchetă publicată de Snoop.
Proprietatea lui Lucian Pahonțu ar fi ajuns de la 200 mp la 875 mp în 15 ani
Lucian Pahonțu și soția sa ar fi deținut o casă de 186 mp și un teren de 200 mp, potrivit datelor din declarațiile de avere din ultimii 15 ani. Cu toate acestea, investigația realizată de Snoop.ro arată că suprafața totală a proprietății ar fi ajuns la 875 mp, după ce două terenuri învecinate ar fi fost achiziționate și ulterior donate de fiul directorului SPP, care lucrează în Londra. Din întreaga suprafață, soții Pahonțu ar mai deține doar 270 mp, restul fiind pe numele fiului și al nurorii.
