Dosarul privind numeroase decese succesive suspecte de la Sfântul Pantelimon, pe fondul reducerii suportului funcțiilor vitale ale unor pacienți în care inițial au fost reținute două femei, a fost trimis în judecată de procurorii bucureșteni.
Cazul a fost transmis judecătorilor în 30 octombrie, iar pe mâna judecătorilor au fost predați șase inculpați acuzați de omor calificat, tentativă de omor calificat, încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni, mărturie mincinoasă, fals intelectual și instigare la fals intelectual.
Potrivit rechizitoriului, în perioada mai 2023 – aprilie 2024, mai multor pacienți internați în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” le-a fost redus deliberat și fără justificare medicală tratamentul de susținere a funcțiilor vitale, în scopul grăbirii…
