Datele Eurostat arată că România are o medie de aproape 6.000 de persoane per unitate administrativ-teritorială (UAT), cu 1.100 mai mult față de media UE, în timp ce media kilometrilor pătrați per UAT este peste cea a unor state mai mari precum Spania, Italia sau Germania.
Demersul PSD de a face o reformă administrativ-teritorială, în condițiile în care nu are o majoritate clară în Parlament, dar mai ales prin instrumentul angajării răspunderii guvernamentale, a pus pe jar întreaga administrație locală. Primarii din teritoriu nu văd deloc cu ochi buni încercarea de reformă nici în format guvernamental asumat, adică prin Ministerul Dezvoltării (comasare voluntară a localităților sub 1.500 de locuitori), nici pe cea paralelă, mult mai dură, unde coordonator a fost pus europarlamentarul Dragoș Benea, fost președinte al CJ Bacău, cu o comasare a localităților sub 3.000 de locuitori.
Reprezentanții primarilor de comune vor să meargă în fața…
