Anul 2022 a fost unul complicat şi plin de provocări pentru turismul românesc, care a început sub spectrul Covid, a continuat cu războiul de la graniţa României şi s-a încheiat făcând slalom între criza energetică, cea a forţei de muncă şi inflaţia galopantă, susţine preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Dumitru Luca, conform Agerpres.
„A fost un an foarte complicat: l-am început sub spectrul COVID 19, l-am continuat în tensiunile inerente induse de un război lângă graniţă şi l-am încheiat făcând slalom între criza energetică, cea a forţei de muncă şi inflaţia galopantă. (…) Îmbucurător este şi faptul că cererea pentru turism a întrecut aşteptările în acest an – poate şi pe fondul lungii perioade de restricţii de mobilitate, a bugetelor alocate concediilor, acumulate şi neconsumate anterior”, a declarat pentru Agerpres Dumitru Luca.
Acesta a precizat că printre principalele probleme întâmpinate de operatorii din turism în acest an se află lipsa forţei de muncă şi accesul la finanţare.
„O problemă de maximă actualitate – chiar dacă se vorbeşte mai puţin despre ea – este aceea a forţei de muncă. Se ştie, în turism salariile nu sunt mari şi mulţi lucrează în acest domeniu în primul rând din pasiune iar pregătirea lor necesită timp. Am traversat însă doi an foarte grei, care inevitabil au dus la închiderea multor afaceri mici şi la disponibilizări de personal de la altele mai mari. Aceşti oameni au fost nevoiţi să se reorienteze către alte domenii şi puţini dintre ei s-au mai întors. Găsirea şi pregătirea altora nu e deloc simplă. O altă problemă mai puţin cunoscută este accesul la finanţare. Turismul în general este privit de către instituţiile de credit ca un domeniu cu risc maxim şi, în consecinţă, sunt foarte reticenţe în a acorda credite. Să nu uităm şi faptul că, în pofida cascadei de restricţii la care a fost supus, turismul românesc este singurul din Europa care nu a beneficiat de nicio compensaţie financiară din partea statului pentru pierderile suferite ca urmare a acestor restricţii”, a explicat şeful ANAT.
În ceea ce priveşte perspectivele pentru 2023, având în vedere criza energiei, inflaţia, războiul din Ucraina, dar şi problemele din industria aviatică, Luca afirmă că mulţi turişti vor să îşi securizeze vacanţele rezervând şi achitând în avans.
La rândul său, Traian Bădulescu, consultant în turism, a menţionat că anul 2022 a fost caracterizat de revenirea destinaţiilor externe, pornind de la cele clasice, precum Turcia, Grecia, Spania, Italia, până la circuite pentru destinaţii îndepărtate. „A înregistrat o creştere substanţială cererea pentru circuite complexe, vorbind aici de nişa turiştilor călători, care doresc să cunoască şi să aprofundeze destinaţii din America Latină, Extremul Orient, Africa sau Europa”, spune Bădulescu.
Pe partea de turism intern, pe lângă clasicele staţiuni montane precum Predeal, Sinaia sau Poiana Braşov, s-a constatat o revenire în forţă a staţiunilor balneoclimaterice, precum Băile Herculane, Băile Felix, Sovata, Covasna etc.
„Litoralul românesc a înregistrat o uşoară creştere pentru partea sudică, ceea ce reprezintă o veste foarte bună. Mamaia a înregistrat o scădere, nu foarte mare, dar mulţi turişti au achiziţionat apartamente în Mamaia Nord – Năvodari sau le-au închiriat. Era de aşteptat ca litoralul românesc să nu mai înregistreze acelaşi „boom” precum în 2021, pentru că 2022 a fost un an fără restricţii iar românii au putut circula iarăşi către alte destinaţii”, susţine consultantul.