Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” din Focșani, după ce o asistentă a injectat din greșeală o fetiță de numai 27 de zile cu adrenalină, în loc de vitamina K. Sursele Gândul spun că ar fi vorba despre o jumătate de fiolă, care a fost administrată greșit.
„Am luat cunoștință de incidentul de sâmbătă din triaj pediatrie, iar în acest moment am demarat procedurile administrative legale de anchetă internă. În momentul finalizării acesteia, vom face cunoscute rezultatele”, a declarat Alina Mîndrilă, purtătorul de cuvânt al spitalului, pentru Gândul.
Totul s-a întâmplat sâmbătă, atunci când părinții fetiței s-au prezentat cu aceasta la Spitalul din Focșani. Tatăl povestește că fetița a fost consultată de un medic care i-a prescris o rețetă în care era inclusă și vitamina K, doar că una dintre asistente a confundat fiolele și i-a injectat cele mici adrenalină.
