În timp ce ancheta privind acuzațiile aduse celor două doctorițe de la Spitalul Clinic de Urgență ”Sfântul Pantelimon” din București își urmează cursul cu inculpatele în stare de libertate, după ce Curtea de Apel a luat decizia definitivă ca acestea să fie eliberate din arest fără a se lua vreo măsură restrictivă, opinia publică s-a scindat și atacurile împotriva cadrelor medicale s-au acutizat.
Unii sunt înverșunați împotriva medicilor, mulți au primit amenințări sau au fost nevoiți să intre în concediu de odihnă intempestiv. Alții au înțeles că o persoană învinuită nu este o persoană condamnată și privesc cu circumspecție acuzațiile anchetatorilor care au forțat cea mai dură încadrare juridică, omorul calificat, în cazul celor două doctorițe de la Spitalul ”Sfântul Pantelimon”.
Până acum, au demisionat atât maganerul Spitalului ”Sfântul Pantelimon”, Bogdan Socea, cât și șefa Secției ATI, Florina…