Sărbătorile Pascale vin cu emoție, stări pozitive, recunoștință, credință, dar și cu bucuria de a fi împreună cu cei dragi. Masa de Paște, pe care sunt așezate cele mai bune bucate, ar trebui să fie un simplu pretext de a ne întâlni și a ne bucura împreună de aceste momente în care Învierea Domnului ne poate reda speranța și liniștea, într-o lume în care suntem într-o goane nebună și de cele mai multe ori pe repede înainte.
De multe ori însă, aceste stări pozitive pot fi înlocuite de unele trăiri, mai puțin plăcute sau în diverse situații chiar periculoase. Vorbim despre stările de anxietate și de depresie – în situațiile extreme putându-se ajunge chiar și la tentative de suicid -, despre care specialiștii susțin că sunt mai frecvente și mai accentuate în apropierea unor sărbători importante, atunci când presiunea socială este și ea mai mare și mai apăsătoare.