Mai multe prognoze meteorologice anunță o răcire accentuată în București la începutul lunii noiembrie. Potrivit estimărilor, temperaturile minime ar putea ajunge la minus 1 grad Celsius în jurul datei de duminică, 8 noiembrie.
Bucureștiul ar putea înregistra primele temperaturi negative din acest sezon în jurul datei de 8 noiembrie. Mai multe prognoze meteorologice indică minime de până la minus 1 grad Celsius în Capitală și în zona Aeroportului Otopeni, pe fondul pătrunderii unei mase de aer rece în estul și sud-estul Europei, relatează Mediafax.
O masă de aer rece va ajunge în estul și sud-estul Europei
O simulare a modelului meteorologic european ECMWF, realizată în rularea de sâmbătă, indică pătrunderea unei mase de aer rece în estul și sud-estul Europei în jurul datei de 7 noiembrie. Potrivit serviciului meteorologic britanic Met Office, duminică, 8 noiembrie, temperatura minimă din București ar putea ajunge la minus 1 grad Celsius….
