În cele ce urmează vom vorbi despre cele patru puncte cardinale și vom explora împreună care sunt acestea pentru a putea înțelege mai bine de ce sunt ele utilizate în întreaga lume pentru orientarea pe hartă și pe teren, fără să fie nevoie neapărat să ai la îndemână o busolă ori un sistem GPS.
Ce sunt punctele cardinale
Punctele cardinale reprezintă cele patru direcții principale într-un sistem de orientare pe Pământ, pe cale terestră, maritimă și aeriană, care permit orientarea spațială pe o hartă sau în orice zonă de pe globul pământesc prin raportarea la un sistem de referință cartezian. Acesta constă în două axe în unghi drept, care sunt plasate în plan vertical și, respectiv orizontal, formând un plan. Axa verticală este notată cu „y”, iar axa orizontală se notează cu „x”.
În același timp, este important de știut că, atunci când ne referim la cele patru puncte cardinale, avem în vedere și cele patru…