Unele dintre ustensilele pe care le folosești zilnic în bucătărie pot fi mai periculoase decât ai crede. În anumite condiții, ele pot duce la dezechilibre hormonale și chiar la apariția unor afecțiuni, avertizează medicul Anjali Kumar, specialist în ginecologie.
Dr. Kumar atrage atenția că recipientele din plastic, frecvent folosite pentru depozitarea alimentelor, pot conține BPA (bisfenol A), un cunoscut disruptor endocrin.
Substanța poate afecta sistemul hormonal, în special în cazul femeilor, și este asociată cu probleme de fertilitate, tulburări ale ciclului menstrual și alte dezechilibre.
„Unele articole de zi cu zi vă pot afecta hormonii și sănătatea generală și ar trebui să scăpați de ele cât mai curând posibil”, spune Dr. Kumar, potrivit Fanatik.
Pentru un stil de viață mai sănătos, ea recomandă înlocuirea plasticului cu recipiente din sticlă sau oțel inoxidabil, care nu eliberează compuși…
