-
Serie A: Genoa – Inter, vineri, 21:45, DGS 1
-
Serie A: Napoli – Monza, vineri, 19:30, DGS 1
Rezultatul a fost unul excelent atât pentru echipă, dar și pentru viitorul lui Erik ten Hag (53 ani), care a fost sub presiune încă de la începutul sezonului.
Erik ten Hag, anunț despre viitorul său la Manchester United
Sir Jim Ratcliffe (71 de ani), cel mai bogat om din Marea Britanie, a cumpărat 25% din acțiunile clubului, iar antrenorul olandez rămâne optimist. Acesta a anunțat că șefii de pe Old Trafford își doresc să lucreze împreună cu el.
Ratcliffe va investi 300 de milioane de euro pentru modernizarea stadionului Old Trafford. În plus, acesta și-a exprimat ambiția de a o readuce pe Manchester United acolo unde se afla în mandatul lui Sir Alex Ferguson, retras în 2013.
”Nu am avut timp să vorbesc încă cu conducerea, dar o voi face. Vor să lucreze cu mine, iar eu cu ei. Asta simt. Vom avea discuții și întâlniri. Acum mă gândesc la următorul…
