Mohammad Reza Naqdi, un consilier iranian de rang înalt din cadrul IRGC (Gărzile Revoluționare Iraniene), susține că Iranul ar putea prelungi conflictul cu Statele Unite până la încheierea mandatului Președintelui american Donald Trump, pentru a provoca uzura forțelor americane și a descuraja viitoare atacuri împotriva Iranului, relatează CNN.
Mohammad Reza Naqdi, fost adjunct pentru coordonare al Gărzilor Revoluționare și actual consilier al comandantului organizației, a declarat că Iranul trebuie să își consolideze capacitatea de descurajare. „Un mod este să prelungim acest război până ajungem la următorul mandat al Președinției și să provocăm uzură”, a spus Naqdi într-un interviu pentru PBS.
Consilierul iranian a susținut că „victoria este de partea Iranului” și a acuzat Washingtonul că duce un „război fără strategie”. Potrivit acestuia, Statele Unite și-ar fi schimbat obiectivele la fiecare câteva zile, în timp…
