Alexandru Rogobete – ministrul Sănătății – a anunțat că Platforma Integrată a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) va fi funcțională integral până în luna decembrie a anului 2026. Acesta promite o digitalizare completă a serviciilor medicale, inclusiv dosarul electronic, rețeta digitală și accesul securizat pentru pacienți. În același timp, Alexandru Rogobete promite că va demisiona dacă promisiunea nu va fi transpusă în realitate.
Într-o intervenție la Digi 24, Rogobete a repetat angajamentul ferm privind modernizarea sistemului de sănătate prin implementarea Platformei Integrate a Asigurărilor de Sănătate (PIAS),proiect major de digitalizare a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
Platforma Integrată a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) va integra dosarul electronic al pacientului, rețeta digitală și, totodată, va permite „trasabilitatea completă a serviciilor medicale”, oferind pacienților un modul de acces…
