Ministrul Muncii, Florin Manole, își condiționează mandatul de respectarea calendarului pentru Legea salarizării. Oficialul a anunțat, luni seară, că își va da demisia dacă până la jumătatea lunii aprilie nu încep consultările cu sindicatele.
Florin Manole FOTO: mediafax
Într-un dialog cu Andreea Bodea, directoarea Colegiului Național „Ion Luca Caragiale”, ministrul Florin Manole a transmis un mesaj ferm privind calendarul asumat de minister.
„Dacă până în aprilie, la jumătate, nu sunteţi invitată împreună cu sindicatele la discuţii, înseamnă că aveţi dreptate. Nici nu e nevoie să-mi cereţi demisia, că plec singur”, a declarat Florin Manole, la Antena3.
Potrivit ministrului, Legea salarizării reprezintă un jalon important în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar actul normativ trebuie să fie în vigoare până la începutul verii. „Legea salarizării este jalon în PNRR, până la…
